DESPRE NOI

Înființată în 2010, în București, Asociația Volum Art urmărește să promoveze arta contemporană și să aducă publicul larg mai aproape de ea, fiind interesată, în principal, de dezvoltarea proiectelor de artă în spațiul public și de educație artistică non-formală îndreptate spre publicul tânăr.

În perioada 2011 – 2017 asociația a dezvoltat și desfășurat anual, în București, programul de artă publică SPAȚIU EXPANDAT. Proiectele dezvoltate în cadrul acestui program au încurajat prezenţa a noi şi diverse forme de expresie artistică în spaţiul public, şi au încercat, prin subiectul pe care s-a concentrat fiecare proiect/ediție, să creeze un spaţiu pentru dialog, schimb de idei şi interacţiune între oameni obişnuiţi, diverse grupuri şi actori/participanţi din spaţiul public. Temporalitatea acţiunilor cuprinse în program le-a permis artiştilor să abordeze forme artistice variate, de la sculptură la instalaţie şi performance, şi să atingă subiecte actuale, sensibile şi chiar controversate.

O parte importantă a proiectelor derulate în perioada 2011-2017 a fost componenta educativă. Experiența dobândită în dezvoltarea programului SPAȚIU EXPANADAT, care se adresa în aceeași măsură unui public specializat, dar și publicului larg, nefamiliarizat cu arta contemporană, a relevat necesitatea dezvoltării unor proiecte educative îndreptate atât spre publicul tânăr cât și cel adult. Ca un prim pas în această direcție, echipa asociației a lansat în 2018 proiectul SPUNE-MI O POVESTE. Proiectul urmărește să susțină și să încurajeze copiii și tinerii să devină autorii propriilor povești, să împărtășească din emoțiile, poveștile și viziunea lor asupra lumii prin intermediul artelor vizuale: bandă desenată, storytelling și animație.